Timiș: accident rutier cu trei victime pe strada Timișorii din Lugoj – o femeie de 27 de ani și doi minori au fost răniți

Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 30 iulie 2025, în jurul orei 23:35, pe strada Timișorii din municipiul Lugoj. Polițiștii Biroului Rutier Lugoj au fost alertați printr-un apel la numărul de urgență 112 și s-au deplasat de urgență la fața locului.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe banda 1, ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere pe celălalt sens de mers. În timpul acestei manevre, mașina a fost acroșată de un alt autoturism care circula pe banda 2, condus de un tânăr de 18 ani. Acesta ar fi încercat să evite impactul printr-un viraj la dreapta, însă coliziunea nu a putut fi evitată.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite: o femeie de 27 de ani și doi minori, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani. Victimele au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spital pentru îngrijiri.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Foto: arhiva

Recomandările noastre