FOTO. Timișoara: maternitatea Odobescu începe activitatea în noua locație – joi au loc primele nașteri

Primăria Timișoara și Spitalul Municipal au redeschis, miercuri, activitatea Maternității Odobescu într-un nou sediu, situat în zona Blașcovici, pe strada Franjo Zoltan nr. 6.

Clădirea este fosta clinică President, închiriată de municipalitate pentru suma de 44.500 de euro pe lună.

Contractul de închiriere acoperă nu doar spațiile medicale, ci și echipamentele, instalațiile de oxigen și vacuum, mobilierul, precum și aparatura medicală.

S-au făcut deja câteva luni bune de când a fost închisă locația de pe 16 Decembrie, care nu mai corespundea realităților actuale, o clădire veche, de peste 100 de ani, care avea și probleme structurale, care a suferit foarte multe intervenții, asta a dus la probleme. Ne bucurăm c astăzi suntem într-o locație nouă, care oferă toate condițiile pentru sec. 21, avem toalete în fiecare cameră unde stau mămicile. Intenția noastră este ca pe termen lung și dacă există spațiu să extindem, chiar să cumpărăm această clădire. Funcționăm în două locații, aici sunt nașterile și locația pe 16 decembrie pentru obstetrică. După niște luni/ani de utilizare a clădirii vom lua decizia cât de mult corespunde nevoilor noastre. Noi ca administrație vom lua o decizie privind locația deschisă azi în următorii doi ani în funcție de cum spitalul funcționează și condițiile pe care le oferim aici pacienților. Dacă concluzionăm că această clădire oferă condițiile necesare pentru actul medical , atunci vom lua decizia să ne extindem aici. Dacă vedem că există minusuri sau avem nevoi care nu pot fi satisfăcute de această locație atunci vom lua altă decizie“, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Noua locație a necesitat reparații de 300 de mii de lei, iar chiria a început să fie plătită cu luna iunie.

Mă bucur că ar exista posibilitatea de a extinde spațiul, actuala locație are 102 paturi, împărțite în neonatologie, saloane de obstetrică, de ATI, parte de bloc operator, sală de naștere. Ceea ce trebuie să înțelegem este că trebuie o siguranță multiplă a sistemului de fluide, cerințele la stat sunt mai pretențioase decât la privat. Începând de mâine sunt programate două nașteri și deja colegii mei mâine dimineață intră în sistem și încep să programeze celelalte intervenții. Referitor la ce a apărut în presă, să știți că există această mobilitate în sistemul de stat, noi suntem onorați dacă putem merge în alt sistem de stat, am experimentat acest lucru în pandemie. Nu este nicio problemă. Referitor la clădirile vechi, raportul Curții de Conturi din 2022 pe 10 ani în urmă, arată că 90% din spitalele din România sunt perimate, sunt depășite și de aceea trebuie să ne redresăm. Aici nu mai este nevoie de investiții, ci este nevoie ca colegii de la obstetrică să funcționeze împreună cu noi“, a spus managerul Spitalul Municipal, Stela Iurciuc.

Referitor la proiectul privind construcția unei noi maternități, viceprimarul Ruben Lațcău a spus că proiectul nu mai este astăzi fezabil.

Din motive politice, guvernarea PSD-PNL ne-a scos maternitatea nouă din PNRR și probabil România va pierde cam 80% din banii pe sănătate din motivul că în campania electorală, partidele care au guvernat au avut nevoie să își satisfacă filialele locale cu proiecte imaginare trecute pe lista de investiții. Costul este al nostru al tuturor pentru că acele miliarde se vor pierde. Cred că trebuie să fie în învățătură de minte pentru toți că nu mai putem să răsplătim performanța imaginară doar pe criterii politice, ci avem nevoie cu adevărat să băgăm bani acolo unde există rezultate și să înțelegem că aceste costuri uriașe depășesc posibilitățile noastre financiare. Nu aduce nici un bine să amăgim pacienții cu proiecte de 600 de milioane de euro. Din cauza asta proiectul acela al noii maternități a expirat“, a mai precizat Ruben Lațcău.

Amintim că vechea Maternitate Odobescu a fost închisă în decembrie anul trecut, din motive de siguranță, după ce un nou incident a avut loc – prăbușirea unui tavan în incinta spitalului.

Recomandările noastre