Primăria Timișoara și SDM Timișoara au demarat lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere în zona noului Spital de Copii.
Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat că intervențiile vizează atât curtea interioară a spitalului, cât și străzile adiacente – Liviu Gabor și Panait Istrati.
„Modernizăm infrastructura de acces la noul Spital de Copii. Vrem ca micii pacienți, părinții lor și personalul medical să aibă acces cât mai ușor și în condiții bune în noua clădire”, a transmis, luni, viceprimarul USR al Timișoarei.
Lucrările sunt realizate prin Societatea de Drumuri Municipale (SDM) și includ refacerea carosabilului, a trotuarelor și a locurilor de parcare din jurul unității medicale. Obiectivul este ca totul să fie pregătit până la deschiderea etapizată a spitalului, programată pentru finalul verii.
Ruben Lațcău a mulțumit și managerului Mihai Gafencu pentru implicarea constantă în proiect, precizând că printre primele secții care vor fi mutate în noua clădire se numără Urgențele și Neonatologia.
