Buletin de Timișoara vă prezenta vineri un avertisment al polițiștilor privind o nouă metodă de furt.
Este vorba despre metoda îmbrățișării în care hoții abordează victima într-un mod prietenos și afectuos, sub pretextul unei revederi emoționante, așa cum puteți citi AICI.
Eu bine, sâmbătă, Poliția Timiș informează că la data de 18 iulie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Timișoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea mai multor infracțiuni de furt prin metoda „îmbrățișării”.
“În fapt, la data de 2 iulie 2025, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara, au fost sesizați de către 3 persoane despre faptul că, în cursul aceleiași zile, autori necunoscuți le-ar fi sustras sume de bani din buzunare, folosind metoda „îmbrățișării”, cauzând un prejudiciu total estimat la 5.000 de lei. Ulterior, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că pe raza municipiului Timișoara mai fusese înregistrată o astfel de faptă. În urma perchezițiilor, a fost identificat și condus la audieri un bărbat de 46 de ani, bănuit de comiterea a patru infracțiuni de furt. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore“, a transmis Poliția Timiș.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea completă a activității infracționale.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Timiș, precum și al polițiștilor din cadrul I.P.J. Hunedoara.
