Timișoara: la Pasajul Solventul se toarnă ultima placă mare de beton – Ruben Lațcău: este sfârșitul părții grele de turnare de plăci de beton –următoarea etapă este infrastructura de tramvai

Pasajul Solventul, la peste 80% finalizare: betonarea și asfaltarea drumului peste pasaj au început.

Investiția Primăriei Timișoara, Pasajul Solventul, realizată în proporție de peste 80%, avansează cu lucrări la drumul de legătură peste pasaj, între străzile Cassian Munteanu și Barierei.

Betonarea și asfaltarea drumului au început deja, după finalizarea lucrărilor de armare a structurii.

La Solventul se toarnă ultima placă mare de beton deasupra pasajului. Practic cu această placă ne vom asigura că pe Calea Bogdăneștilor vom avea continuitate. Mașinile vor putea să vină pe consolă, să întoarcă și să se ducă în curtea blocurilor. Turnarea va fi finalizată miercuri și va reprezenta sfârșitul părții grele de turnare de plăci de beton. De aici încolo ne pregătim să finalizăm fundațiile pentru drum. Din luna august, septembrie, vom începe realizarea lucrărilor tehnice pentru infrastructura de tramvai că să dăm pasajul în circulație spre sfârșitul acestui an“, a declarat, miercuri, viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău.

Pasajul Solventul va face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și va avea șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Lucrarea este realizată de Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).

Recomandările noastre

Cele mai citite articole