Timișoara: taxele și impozitele locale pentru 2026 au fost majorate 5.6% rata inflației – Ministerul de Finanțe nu a conformat rata inflației până la această dată

Consiliul Local Timișoara a aprobat, în ședința de marți, majorarea taxelor și impozitelor locale pentru 2026 cu 5.6%, adică rata inflației.

Legea ne spune că trebuie să ținem cont de rata inflației pe anul anterior comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării. Ministerul Finanțelor nici până astăzi nu a comunicat oficial, dar cu toate astea, că Ministerul Dezvoltării și INS au confirmat că rata inflației este 5.6%, am ieșit cu Proiectul de Hotărâre privind indexarea. Acum, până la urmă, termenul maxim este trei zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului financiar. Ca să nu bulversăm contribuabilii, noi în fiecare an aprobăm doar indexarea, dar nu se stabilește niciun nivel, ci doar nivelurile indexate și între aceste niveluri Consiliul Local va urma să hotărască nivelul impozitelor pe 2026“, a spus în ședința de plen șefa Direcției Fiscale a Primăriei Timișoara, Carmina Nițescu.

Proiectul a fost votat cu 19 voturi pentru și 3 împotrivă.

Recomandările noastre