Orașul Buziaș va avea o piață nouă

Potrivit primăriei orașului în câteva zile va avea loc inaugurarea obiectivului.

“Este vorba de Piața din Buziaș, o investiție de 2,1 milioane de lei, care va oferi condiții decente pentru asigurarea produselor agro-alimentare. A fost amenajată conform tuturor standardelor o hală pentru lactate, carne și ouă, iar într-o altă parte, au fost amplasate și mese pentru comercializarea  legumelor și fructelor. Urmează să fie realizată asfaltarea zonei din imediata apropiere precum și finalizarea lucrărilor la clădirea administrativă, aspecte ce vor oferi o imagine total schimbată a întregii locații. Suntem convinși că noua piață din Buziaș va deveni un adevărat reper al zonei și tot mai mulți producători vor alege acest obiectiv modern pentru a-și valorifica produsele. Este un fapt care ne bucură foarte mult, pentru că el vine în sprijinul tuturor locuitorilor orașului și localităților aparținătoare“, transmit reprezentanții primăriei.

Timișoara: cetățenii și organizațiile neguvernamentale se pot înscrie în Comisia de Buget Participativ pentru liceeni – fiecare liceu câștigător va beneficia de un buget de 50.000 de lei pentru a pune în practică ideile elevilor

Primăria Municipiului Timișoara lansează selecția pentru Comisia de Coordonare a campaniei de bugetare participativă dedicată liceenilor. Astfel, municipalitatea invită cetățenii implicați și organizațiile neguvernamentale să se înscrie până la finalul…

Recomandările noastre