Centrul Info Trafic al Poliției Române, informează, vineri, că pe autostrada A 1 Deva – Nădlac: trafic intens în zona localității Margina, județul Timiș, pe sensul de mers Timișoara – Deva.
Șoferii sunt nevoiți să aștepte peste aproape o oră la ieșirea de pe autostradă, iar coloana de mașini se întinde pe aproximativ 6 kilometri.
“Pentru o călătorie în siguranță în această perioadă a sărbătorii pascale, recomandăm conducătorilor auto: să adapteze viteza la condițiile de trafic, fără a depăși limitele legale stabilite pentru fiecare șosea; să nu efectueze depășiri riscante sau alte manevre periculoase; să nu conducă dacă sunt obosiți și să-și ia pauze de odihnă, atunci când nu se mai pot concentra în trafic; să acceseze aplicațiile de telefon, în vederea stabilirii de eventuale rute alternative; să nu urce la volan daca au consumat alcool sau substanțe interzise; să acorde atenție tuturor manevrelor efectuate, adoptând o conduită preventivă și responsabilă pe tot parcursul traseului“, a transmis Poliția Română.
