Timiș: accidente rutiere succesive nu departe unul de altul pe autostrada A1 – într-un incident au fost implicate o cisternă și un camion – în al doilea au fost implicate două mașini și o platformă

Trafic îngreunat a fost pe autostrada A1, km 525+800, sensul Timișoara – Arad, în urma unui accident în care au fost implicate o cisternă și un camion, informează DRDP Timișoara.

Un al doilea accident a avut loc în apropiere de primul, la km 524+100, pe sensul spre Arad.

”Au fost implicate două autoturisme și o platformă de transport autoturisme. Se circulă pe banda a 2-a până la ora 20, estimativ”, a precizat sursa citată.

”La data de 16 aprilie 2025, polițiștii Biroului Autostrăzi A1 Deva- Nădlac au fost sesizați cu privire la o producerea unui accident rutier pe Autostrada A 1, la km 525. Din primele cercetări, a reieșit că un tânăr, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe Autostrada A1, Calea 1, la km 525, în zona localității Sagu, a intrat în coliziune cu un autotren aflat în coloana formată. În urma accidentului a fost rănit conducătorului autoutilitarei, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis Poliția Arad.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole