Clădirea United Business Center 3 (UBC 3) din cadrul Iulius Town Timișoara găzduiește primul sediu din România al d.velop Eastern Europe, divizie a grupului german d.velop.
“Această inaugurare marchează extinderea strategică a companiei în Europa Centrală și de Est, alegând Timișoara ca nou punct de referință datorită resurselor locale valoroase și mediului tehnologic în plină dezvoltare. d.velop este un furnizor de top de soluții software inteligente prin care optimizează procesele digitale, concepute pentru a conecta oamenii și organizațiile între ele. Specialiștii care își desfășoară activitatea contribuie activ la dezvoltarea celor mai importante produse ale grupului internațional“, se arată într-un comunicat de presă.
Prin deschiderea sediului, grupul german își întărește strategia europeană, mizând pe talentul din regiune, ecosistemul universitar solid și respectarea standardelor europene de reglementare și securitate a datelor.
La nivel global, compania are peste 1.100 de angajați în cele șase sedii din Germania și Austria.
Locația este o premieră în Europa Centrală și de Est, iar pe termen lung, compania își propune să devină un reper al excelenței în tehnologie, transparență și dezvoltare profesională.
Noile birouri beneficiază de toate avantajele – un proiect mixed-use de referință în vestul țării.
