Consiliul Județean Timiș va moderniza bulevardele Petre Țuțea și Ghioceilor din comuna periurbană Dumbrăvița.
Anunțul a fost făcut de consilierul local PSD, Lucian Ursulețu.
Acesta a declarat că cele două artere au fost deja cedate în administrarea CJ Timiș de către Consiliul Local Dumbrăvița, urmând ca administrația județeană să le preia.
“Două bulevarde importante din Dumbrăvița vor suferi modificări semnificative cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. În urmă cu două săptămâni, am avut o discuție cu președintele Consiliului Judetean, domnul Alfred Simonis, căruia i-am prezentat situația bulevardelor Petre Țuțea și Ghioceilor, care necesită investiții importante pentru modernizare, însă autoritatea locală nu dispune de fondurile necesare rezolvării acestor probleme. În urma discuțiilor cu domnul Simonis, am cerut executivului Primăriei Dumbrăvița să prevedem în bugetul din acest an finanțarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru cele două sectoare de drum. Procedura cere ca cele două drumuri să fie cedate printr-o Hotărâre de Consiliu Local către CJ Timiș, instituție care le preia, execută lucrările de modernizare din fondurile aflate la dispoziție, după care cele două bulevarde revin în patrimoniul comunei noastre. Într-o următoare ședință a CL Dumbrăvița, alături de colegii mei social-democrați, vom iniția proiectele de HCL pentru elaborarea studiilor și proiectelor tehnice pentru ca în cel mai scurt timp acestea să fie executate. Îi mulțumesc președintelui Alfred Simonis pentru deschiderea arătată și pentru sprijinul pe care îl acordă comunității noastre“, a declarat Lucian Ursulețu.
Bulevardul Petre Țuțea se află în zona Cora și face legătura cu sensul giratoriu de la Selgros, iar bulevardul Ghioceilor se află în zona lacului de acumulare și face legătura cu Giarmata Vii.
Astfel, noua administrație a CJ Timiș continuă eforturile de sprijinire a comei periubane Timișoarei.
Asta după ce recent, Consiliul Județean a preluat în administrare pentru modernizare strada Berlin din Moșnița Nouă, alături de circa 7 km de drumuri de la comuna periurbană, așa cum puteți citi AICI.
