Un șofer posibil drogat a fugit de polițiști în Timișoara.
Acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor după care a fugit abandonând mașina.
”La data de 9 martie a.c., în jurul orei 00:35, polițiștii Biroului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, pe strada Aluniș din municipiul Timișoara. Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițistului, s-a procedat la urmărirea acestuia. La un moment dat, pe strada Cercului, șoferul a abandonat autoturismul și a fugit, fiind identificat la scurt timp de polițiști. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a transmis Poliția Timiș.
Astfel, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice.
Pe numele conducătorului auto, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.
