Timiș: un centru de recuperare medicală de 35 de milioane de lei va fi construit la Lovrin – a fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor

Un centru de recuperare medicală de 35 de milioane de lei va fi construit în comuna Lovrin din județul Timiș la circa 45 de km de Timișoara.

Centru va fi construit de Consiliul Județean Timiș în parteneriat cu Spitalul Județean și Primăria Lovrin.

”Scopul achiziției publice este atribuirea contractului de lucrări de construire a obiectivului de investiție „SECȚIE EXTERNĂ de RECUPERARE MEDICALĂ ORTOPEDIE și TRAUMATOLOGIE (balneofiziokineto terapie)” în comuna Lovrin. Secția externă de recuperare va fi un centru mixt cu posibilitatea de internare atât de zi cât și cu internare continuă. La nivelul acestor structuri se pot furniza servicii din categoria celor programabile de diagnostic, tratament și monitorizare pentru pacienții care nu necesită sau nu internare în regim continuu, respectiv pentru care nu se pot rezolva în regim ambulatoriu”, se arată în anunțul de licitație.

Valoarea estimată a investiției este de aproape 35 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Lucrările ar trebui finalizate în cel mult doi ani.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 2 aprilie, la ora 15.00.

VIDEO. Timișoara: Alfred Simonis explică viitorul echipei de fotbal Poli – “eu nu pot să accepta că sunt orașe cât un cartier dintr-un oraș fălos ca Timișoara care au echipă în Liga 1 – spre să convingem un om de afaceri să preia echipa, timișorean am mari rezerve, ăștia sunt zgârciți“

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat într-un podcast local că proiectul de reconstrucție a clubului Poli Timișoara a fost asumat încă din campania electorală, însă este unul complex,…

Recomandările noastre