Un nou parc şi un lac cu apă termală vor fi amenajate la Pecica, în judeţul Arad, în urma unei investiţii din fonduri europene. Proiectul are o valoare de aproape 2,2 milioane de euro şi urmează să fie implementat în decurs de doi ani.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest şi Primăria Oraşului Pecica au semnat contractul de finanţare pentru proiectul privind ”Crearea unui ecosistem acvatic prin amenajarea unui lac termal”, arată ADR Vest, miercuri, într-un comunicat de presă.
Investiţia, realizată cu sprijinul fondurilor europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, va transforma o fostă păşune într-un spaţiu verde modern, dedicat relaxării şi protejării biodiversităţii.
Potrivit sursei citate, parcul va fi creat în vecinătatea râului Mureş, iar lacul va fi alimentat cu ajutorul unui foraj de apă geotermală existent deja. Aici va fi amenajată o zonă de habitate adecvate pentru fauna locală, realizându-se astfel un ecosistem pentru menţinerea şi îmbogăţirea biodiversităţii.
”În noua zonă amenajată, vizitatorii vor putea admira nuferi albi, crini şi irişi de baltă. Tot aici se vor planta stuf şi papură, arbori, plante medicinale, ierburi aromatice şi mirodenii, iar lacul va fi populat cu peşti. Totodată, pentru menţinerea biodiversităţii, se vor instala diverse cuiburi şi scorburi artificiale pentru păsări şi pentru lilieci; hoteluri pentru insecte şi alte structuri care să ofere adăpost pentru polenizatori”, scrie în comunicat.
Totodată, în noul parc vor fi amenajate alei de promenadă din lemn deasupra apei, poduri de acces şi va fi montat mobilier urban: bănci, foişoare, observatoare ornitologice, pontoane.
De asemenea, proiectul prevede realizarea unui coridor ecologic între râul Mureş şi noul lac, deoarece apa care se va goli din acesta prin canalul Mureşului Mort se va vărsa în râu. În acest fel, se va realiza o legătură între diferite habitate, permiţând deplasarea şi migrarea faunei între lac şi Mureş, ceea ce va permite menţinerea diversităţii genetice şi sănătăţii populaţiilor de specii.
”Odată cu noul parc, Pecica va beneficia de aproape 3,5 hectare de infrastructură verde nou creată, ceea ce va aduce cu sine o creştere a suprafeţei specifice a oraşului la 47,92mp spaţii verzi/locuitor, apropiindu-se de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de 50 mp/locuitor. Aproape 2,2 milioane de euro vor fi investiţi în proiect, dintre care aproape 2 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile. Proiectul, al cărui beneficiar este Primăria oraşului Pecica, va fi implementat în următorii doi ani, prin Prioritatea 3 a Programului Regional Vest – Infrastructură verde”, se arată în document.
De asemenea, administrația din Ineu, a câștigat un nou proiect finanțat din fonduri europene, care va accentua caracterul turistic al stațiunii.
Este vorba despre un complex turistic, tematic, educațional și recreativ, care va fi construit pe amplasamentul zonei Pahui.
Potrivit primarului Călin Abrudan, proiectul comun „Ineu-Tarhos, Active Trail: Explore and Adventure Cross-Border” a fost selectat printre cele opt proiecte câștigătoare din totalul de 77 depuse în cadrul programului Interreg VI-A România-Ungaria (ROHU).
Cu o valoare de peste 1,2 milioane de euro, acest proiect nu doar că a fost ales, dar a obținut și cea mai mare finanțare – aproape 20% din bugetul total al programului! Felicitări și succes în implementarea proiectului!
Complexul turistic va include:
✅Parcare auto
✅Spații verzi amenajate
✅Acces la zona de recreație pentru toate categoriile de vârsta
✅Circuit dirt-bike 4xcross pentru biciclete tip mountain-bike
✅Zonă de agrement
✅Dino-park
✅Tiroliană
✅Parc de distracții
✅Parc animale
✅Zoo
✅Paintball/airsoft/speedball
✅Tir cu arcul
✅Zonă de aventură
