Timișoara: incendiu la Biserica Sfântul Ilie din Fabric – flăcările se manifestau în interiorul altarului bisericesc

În data de 19.01.2025, în jurul orei 14:00, pompierii au fost anunțați prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la un lăcaș de cult situat pe strada Andrei Saguna din Timișoara.

A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autoscara mecanica pentru lucru și salvare de la înălțimi și  un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta în interiorul altarului bisericesc“, a transmis ISU Timiș.

Nu s-au înregistrat victime .

În urma incendiului au ars elemente de mobilier și materiale textile.

Razie în Giroc și Chișoda

Razie în Giroc și Chișoda. În trei ore, polițiștii rutieri au dat 26 de amenzi și au reținut două permise de conducere. Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 91…

Recomandările noastre