Doi deputați de Timiș aleși în conducerea Camerei Deputaților – Cătălin Drulă este vicepreședinte, iar Ovidiu Ganț este secretar

Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent.

Decizia a fost luată cu 278 de voturi ”pentru” şi 59 ”împotrivă”.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR, deputat de Timiș), secretarii – Claudia Mihalcea (PSD), Marina Simina Patricia Moş (PNL), Cezar Mihail Drăgoescu (USR), Ovidiu Ganţ (grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, deputat de Timiș) şi chestorii Daniel Lungu şi Ştefan Pop (PSD), Dan Tanasă (AUR), Magyar Lorand Balint (UDMR).

Ulterior, Daniel Suciu a anunţat că a fost desemnat preşedinte interimar al Camerei până la alegerea unui preşedinte.

Până la alegerea unui preşedinte al Camerei Deputaţilor, ca urmare a votului din Biroul Permanent am fost desemnat să ocup interimar această funcţie„, a spus Suciu.

În aceeaşi şedinţă, s-a supus la vot lista nominală depusă de partidele şi formaţiunile parlamentare cu deputaţii repartizaţi în comisii. Propunerea a fost aprobată cu 279 de voturi pentru şi 52 împotrivă.

La finalul şedinţei, Daniel Suciu a anunţat că duminică deputaţii se vor reuni în plen.

Vă rog mâine să aveţi cartelele de vot pentru că de mâine începem votul la console„, le-a transmis el deputaţilor.

Reamintim că pentru o bună parte din mandatul trecut funcția de președinte al Camerei Deputaților a fost ocupată de Alfred Simonis, deputat de Timiș, șeful PSD Timiș și actualul șef al Consiliului Județean Timiș.

Anterior, Alfred Simonis a ocupat funcția de șef al grupului deputaților PSD.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole