Timișoara: peste 300 de studenți de la Universitatea de Vest vor putea participa la stagii de practică – scopul este dobândirea de competențe antreprenoriale și acumularea de experiențe în domeniul de studiu

Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!” (SMIS ID 312422), prin care se vizează îmbunătățirea calității, a caracterului inclusiv, a eficacității și relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii.

Obiectivele proiectului sunt dobândirea de competențe antreprenoriale verzi, desfășurarea stagiilor de practică la locul de muncă, dezvoltarea și sprijinirea parteneriatelor cu angajatori, activități de formare pentru competențe socio-emoționale și realizarea unei analize/studiu privind nevoile de dezvoltare a ofertei educaționale. Proiectul va implica 300 de studenți, contribuind astfel la creșterea ratei de participare a acestora la stagii de practică organizate în cadrul parteneriatelor nou înființate sau dezvoltate, facilitând inserția pe piața muncii a studenților UVT”, a transmis Universitatea.

Proiectul se derulează în perioada 01 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026 și are ca obiectiv general organizarea și furnizarea de stagii de practică pentru 300 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT).

Scopul este nu doar furnizarea unei experiențe practice în domeniul lor de studiu, ci și dobândirea de competențe-cheie, cu accent pe dezvoltarea abilităților antreprenoriale verzi/durabile. Aceste activități consolidează legătura dintre mediul academic și cel practic, contribuind la formarea completă a studenților și pregătirea lor pentru intrarea în câmpul muncii.

Lansarea proiectului se va realiza prin intermediul conferinței de lansare care se va desfășura în Amfiteatrul UVT, A31, în data de 16 decembrie 2024, ora 13:00.

Proiectul este cofinanțat din Fondul social european Plus (FSE+) prin Programul Operațional Educație și Ocupare, în cadrul apelului „Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii – STAGII STUDENȚI – Regiuni mai puțin dezvoltate”.

Acesta susține activitățile din cadrul ESO4.5_Îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, dobândirea de competențe-cheie (inclusiv antreprenoriale și digitale) și promovarea formării duale și a uceniciei.

Valoarea totală a proiectului este de 4.916.785,50 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 4.818.449.79 lei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole