Partidul Național Conservator Român Timiș și-a depus listele de candidați la alegerile parlamentare – fostul deputat Marian Cucșa se află pe locul întâi la Camera Deputaților și îl susține pe Cristian Terheș în cursa prezidențială

Partidul Național Conservator Român Timiș și-a depus, joi, listele de candidați la alegerile parlamentare.

Fostul deputat de Timiș, Marian Cucșa, se află pe locul întâi la Camera Deputaților și îl susține pe Cristian Terheș în cursa prezidențială.

Lupt pentru profesionalizarea Parlamentului și voi duce la bun sfârșit proiecte reale pentru români. Mă angajez să lupt pentru profesionalizarea Parlamentului, astfel încât tot ceea ce va ieși din acest for să fie cu cap și coadă, bine fundamentat și cu un impact real în viețile oamenilor. Nu sunt aici pentru a promova proiectele unora sau altora, ci doar pentru proiectele de care românii au cu adevărat nevoie”, a declarat fostul deputat.

Potrivit unui comunicat de presă, în calitate de parlamentar, alături de colegii din Partidul National Conservator Roman, Marian Cucșa va miza pe unitate și suveranitate.

Îl susțin cu toată convingerea pe Cristian Terheș, un om pe care îl consider unul dintre puținii candidați la Președinție cu o viziune ancorată în realitate. Vom lupta cot la cot pentru o Românie normală și prosperă, în care românii să se regăsească și să aibă încredere că deciziile politice sunt luate în interesul lor Împreună, putem face această schimbare”, a mia precizat Marian Cucșa.

Lisele Partidului Național Conservator Român Timiș arată în felul urmăritor:

La Senat

1. Dorel Iulian Torok – inginer telecomunicații

2. Gică Roșu – jurist

3. Marcel Drăgan – profesor

4. Carleta Băloiu – meci stomatolog

5. Ovidiu Podoleanu – inginer mecanic

La Camera Deputaților

1. Marian Cucșa – inginer, fost deputat

2. Călin Nicolae Iftimie – preot ortodox

3. Dănuț Prichici – sociolog

4. Ani Giurcă – jurnalist

5. Nicolae Benzar – filolog

6. Florentin Bagiu – subofițer MAI

Recomandările noastre

Cele mai citite articole