VEST: un bărbat este suspectat că a înscenat un accident în urma căruia o mașină a ars în totalitate pentru a încasa polița de asigurare

Marți, 15 octombrie, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la adresele a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de falsificarea de instrumente oficiale și înșelăciune privind asigurările.

Astfel, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de falsificarea de instrumente oficiale, existând suspiciuni de clonare a unei autoutilitare aflată în posesia unui bărbat de 63 de ani din Reșița, un autovehicul cu aceeași serie de șasiu fiind înmatriculat în același timp și în Norvegia.

În data de 25 septembrie 2024, bărbatul de 63 de ani ar fi condus autoturismul respectiv pe DJ 581, înscenând, cu complicitatea unui alt conducător auto în vârstă de 43 de ani, producerea unui accident rutier fără victime, în urma căruia autoturismul cu suspiciune de clonare a seriei de șasiu, estimat la peste 30.000 de euro, a fost distrus în totalitate, prin incendiere, cu scopul însușirii contravalorii poliței de asigurare de răspundere civilă auto. În urma perchezițiilor domiciliare au fost ridicate telefoane mobile și înscrisuri de interes în cauză. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis Poliția Caraș.

În vederea documentării activității infracționale s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.

La activități au participat polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole