Timișoara: scandal în zona Badea Cârțan – două femei s-au luat la bătaie din cauza unui iubit comun – una dintre femei a fost lovită cu pumnii, picioarele și cu o pereche de role

Polițiștii locali din Timișoara, aflați în serviciu în zona Badea Cârțan, au observat marți, în jurul orei 13.00, două persoane care se loveau pe Podul Dacilor din apropiere.

Imediat au trecut la stingerea conflictului și identificarea celor două tinere implicate. Este vorba despre o tânără de 19 ani, din localitatea timișeană Covaci, victimă, și o altă tânără, de 23 de ani, din Timișoara, care a agresat-o pe cealaltă, lovind-o cu pumnii și picioarele, dar și cu o pereche de role pe care le avea asupra sa. La fața locului se mai afla un bărbat de 29 de ani, care o ținea pe victimă pentru a fi lovită. Disputa a fost cauzată, după primele informații, de un iubit comun. Pentru că tânără de 19 ani avea unele leziuni, a fost solicitat un echipaj al Ambulanței pentru a-i efectua o evaluare. Polițiștii locali le-au preluat pe cele două tinere, dar și pe bărbatul care se afla cu una dintre acestea și i-au predat, conform procedurilor, polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor în acest caz”, a transmis, pentru Buletin de Timișoara, Poliția Locală Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole