Timiș: un bătrân de 85 de ani a murit într-un incendiu – focul a cuprins acoperișul, podul casei și trei încăperi

Miercuri, 09.10.2024, în jurul orei 05:00, pompierii lugojeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință în localitatea Coșteiu.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă și două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ cu medic, precum și pompierii voluntari din comună. Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată pe o suprafață de aproximativ 150 mp, cuprinzând acoperișul, podul casei și trei încăperi. Din nefericire, o victimă de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 85 de ani, a fost găsită inconștientă. Aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de medicul de pe ambulanță“, a transmis, pentru Buletin de Timișoara, ISU Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole