Timiș: o mașină furată în Franța a fost descoperită la Vama Cenad – autoturismul era deja înmatriculat în România și figura ca “bun pentru confiscare“

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, au descoperit la controlul de frontieră și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, un autoturism care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare în Franța.

În data de 25.09.2024, în jurul orei 12:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca Opel Vivaro, înmatriculat în România.

În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Franța, în luna decembrie 2023. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat mijlocul de transport în luna martie 2023 și nu avea cunoștință despre situația juridică a mașinii”, a transmis Poliția de Frontieră Timișoara.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Mijlocul de transport în valoare de aproximativ 20.000 euro a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole