VEST: tentativă de viol în Arad – o femeie de 84 de ani a fost atacată în propria casă – agresorul a fugit pe geam după ce bătrâna l-a mușcat

O femeie din Arad, care a fost atacată în propria casă de un recidivist, a scăpat de viol după ce a ripostat ferm în fața agresorului.

În condițiile în care bărbatul s-a urcat peste ea, în pat şi a imobilizat-o, bătrâna l-a muşcat de buză în momentul în care el a vrut să o sărute, determinându-l astfel să fugă pe fereastră.

Agresiunea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, duminică noaptea, când, în jurul orei 23:15, un bărbat, cunoscut cu antecedente penale, recidivist, a intrat în casa unei bătrâne din Arad pentru a o viola.

În continuare, inculpatul B.F. s-a apropiat de persoana vătămată, care se afla întinsă în pat, şi, profitând de starea de vulnerabilitate vădită a victimei datorată vârstei sale înaintate (84 de ani) şi a bolilor de care suferă, precum şi prin constrângeri fizice, respectiv prin prinderea victimei de braţe şi astuparea gurii cu mâna, a încercat să o sărute pe gură. Cu toate acestea, inculpatul nu a reuşit să sărute persoana vătămată întrucât aceasta din urmă s-a apărat şi l-a muşcat de buza inferioară, motiv pentru care agresorul a părăsit locuinţa, ieşind pe fereastra camerei dinspre stradă”; se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

În urma agresiunii, bătrâna a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare aproximativ 3-5 zile de îngrijiri medicale.

Agresorul, acuzat de violare de domiciliu şi tentativă la agresiune sexuală, a fost identificat şi reţinut, în după amiaza zilei de 11 septembrie. Joi, 12 septembrie instanţa de judecată a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole