Lucrările de mentenanță începute de Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna august și vor afecta traficul rutier în câteva zone centrale ale orașului.
„Astfel, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier în Pasajul Michelangelo, în data de 24.08.2024, în intervalul orar 07:00 – 13:00, în vederea executării lucrărilor de mentenanță la stația de pompare a apelor meteorice. Totodată, în data de 25.08.2024, între orele 08:00 – 18:00, circulația rutieră va fi închisă pe traseul: bulevardul Vasile Pârvan – Pasaj Michelangelo – bulevardul Corneliu Coposu – sens giratoriu Pestalozzi și retur, în vederea desfășurării competiției sportive automobilistice și de karting „Timișoara Grand Prix 2024″”, a transmis Primăria Timișoara.
În ceea ce privește organizarea evenimentului CODRU Festival, circulația rutieră va fi închisă în două etape, după cum urmează:
– de luni, 26.08.2024, până în data 01.09.2024, pe strada Avram Imbroane, pe tronsonul cuprins între Cruce și poarta de intrare a fostei Grădini Zoologice
– de vineri, 30.08.2024, până în data de 01.09.2024, pe strada Avram Imbroane, pe tronsonul cuprins între intersecția de la poarta de intrare a Muzeului Satului, până la fosta Grădină Zoologică.
„De asemenea, lucrările de mentenanță ale departamentului Spații Verzi Recreative din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara impun restricționarea parțială a parcării proprii, în perioada 23.08.2024-24.08.2024, în vederea tăierii unui stejar care ridică probleme de siguranță atât trecătorilor, cât și șoferilor. Astfel, câteva locuri de parcare nu vor putea fi disponibile până sâmbătă, 24.08.2024, la ora 17:00. Primăria Municipiului Timișoara va planta doi arbori tineri în locul acestui stejar, atunci când condițiile de plantare vor putea fi îndeplinite”, mai arată sursa citată.