VEST: 32 de migranţi “burdușiți“ într-un TIR cu mobilă pentru Italia – sunt din Irak, Bangladesh, Sri Lanka, Siria, Kuweit, Pakistan şi Afganistan

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, judeţul Arad, au depistat, ascunşi într-un TIR condus de un român, 32 de migranţi care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Şoferul TIR-ului este cercetat pentru trafic de migranţi, iar transfugii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În data de 16.08.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România.  Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă pe ruta România – Italia. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 32 de cetăţeni străini”, se precizează într-un comunicat de presă, de vineri, al Poliţiei de Frontieră.

Migranţii au fost duşi la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. Aceştia sunt cetăţeni din Irak, Bangladesh, Sri Lanka, Siria, Kuweit, Pakistan şi Afganistan şi intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.

Faţă de ei se fac cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul TIR-ului este cercetat pentru trafic de migranţi.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole