Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, copilot de raliu – la Campionatul Național de Super Rally de la Timișoara a stat în dreapta pilotului Alex Filip într-o Skoda Fabia R5

Leo Borlovan s-a impus și în a doua etapă a Campionatul Național de Super Rally, după ce a câștigat, la Timișoara, Trofeul Profi, și este lider autoritar în sezonul 2024 al singurei competiții de automobilism sportiv care se desfășoară exclusiv pe circuit urban.

Mai mult, pentru bănățeanul Borlovan Jr. (23 de ani) a fost a doua victorie în fața propriilor suporteri, după succesul din sezonul trecut.

În premieră, viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a lăsat deoparte proiectele orașului și a urcat într-o mașină de raliu.

Oficialul orașului a stat în dreapta pilotului Alex Filip într-o Skoda Fabia R5, care la final a ocupat 3 la clasa a doua și locul 2 la clasa 2B Tracțiune Spate sau Integrală.

Circuitul stradal unic din zona Iulius Town a adus împreună piloți de elită și un public numeros, entuziasmat de spectacolul oferit.

Sub coordonarea legendarului Mihai Leu, campion mondial de box și campion național de raliu, evenimentul a fost organizat impecabil, oferind participanților o experiență de neuitat.

Noul traseu, cu o lungime de aproximativ 4,40 km (2 ture), a pus la încercare abilitățile concurenților cu șicane și devieri care au solicitat la maximum piloții, penalizările fiind aplicate pentru orice abatere.

De la agonie la extaz

Pe un prototip Funyo, care atinge o viteză de 100 de kilomertri la oră în doar 3,6 secunde, Borlovan a trecut de la agonie la extaz în manșele de concurs.

În prima a fost nevoit să se întoarcă în padoc, după ce a ieșit în decor, iar în cea de-a doua a rămas ultimul pe circuit, în urma abandonului marilor săi rivali, Aurelian Andronache și Dragoș Savloschi, la rândul lor pe monoposturi, și a stabilit cel mai bun timp.

Așadar, performanța zilei a fost realizată de Leo Borlovan, care, la volanul unui Funyo SP05 Evo, a încheiat cursa cu un timp remarcabil: 2:52,828.

Costel Cășuneanu, pilotând o Skoda Fabia, a ocupat locul doi, cu timpul de 2:54,143, iar localnicul Radu Benea, la bordul unui Ferrari 488 Challenge, a completat podiumul, cu 2:54,895.

Trăiesc un vis, nu-mi vine să cred cum s-a întâmplat totul. Am trăit la intensitate maximă totul și sunt onorat să fiu pe primul loc în campionat. Îmi doresc enorm să aduc titlul de campion la Timișoara, ar fi o premieră absolută pentru orașul nostru, pentru județul nostru”, a spus Borlovan.

În urma acestei etape, Leo Borlovan este lider autoritar în campionat, cu 50 de puncte, în timp ce al doilea clasat este tot un pilot din Timișoara, Radu Benea, cu 27 de puncte.

Clasament Open – Trofeul Profi Timișoara:

  1. Leo Borlovan – Funyo SP05 Evo
  2. Costel Cășuneanu – Skoda Fabia
  3. Radu Benea – Ferrari 488 Challenge

 Clasament Echipe:

  1. Impuls Leasing

– Costel Cășuneanu

– Aurelian Andronache

  1. Canova Racing

– Radu Benea

– Nicolas Benea

  1. UniCredit Leasing Motorsport Team

– Mihai Leu

– Adrian Teslovan

 Clasament pe Clase:

– Clasa 1 Monopost:

  1. Leo Borlovan – Funyo SP05 Evo
  2. Aurelian Andronache – WOLF GB08
  3. Dragoș Savloschi – Radical Prosport

– Clasa 2:

  1. Costel Cășuneanu – Skoda Fabia
  2. Radu Benea – Ferrari 488 Challenge
  3. Alex Filip – Skoda Fabia R5

– Clasa 2A Tracțiune Față:

  1. Sorin Huțanu – Audi RS3 LMS
  2. Cristi Șugar – Renault Clio Rally
  3. Claudiu Motoc – Peugeot 208 R2

– Clasa 2B Tracțiune Spate sau Integrală:

  1. Costel Cășuneanu – Skoda Fabia
  2. Alex Filip – Skoda Fabia R5
  3. Tudor Adrian Pop – Mitsubishi Lancer

– Clasa GT:

  1. Radu Benea – Ferrari 488 Challenge
  2. Mihai Leu – Audi R8
  3. Sergiu Țîrla – BMW e30

Recomandările noastre

Cele mai citite articole