Dominic Fritz: avansăm cu șantierul de pe Calea Aradului – echipele de la drumuri au lucrat și în weekend

Primăria Timișoara continuă lucrările ample de asfaltare de pe marile bulevarde.

Dacă vara trecută Calea Aradului și Calea Lipovei au fost reasaltate, vara aceasta a venit rândul Căii Circumvalațiunii să fie refăcută, având în vedere starea proastă a șoselei.

Lucrările la șosea au fost finalizate, inclusiv marcajele, conform primarului Dominic Fritz.

Carosabilul e gata pe Circumvalațiunii. Ne-am mutat la trotuare și apoi urmează marcarea pistelor pentru biciclete“, a anunțat primarul Timișoarei.

De asemenea, se lucrează și pe Calea Aradului în zona sensului giratoriu de intrare/ieșire în/din oraș.

Echipele de la drumuri au lucrat și în weekend ca să avansăm cu șantierul de pe Calea Aradului“, a mai anunțat Dominic Fritz.

Municipalitatea a decis reabilitarea marilor bulevarde pe timpul verii, când traficul este mai redus, iar recent Calea Lugojului a trecut printr-un amplu proces de asfaltare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole