Accident cu cinci victime, printre care doi copii. Un TIR s-a ciocnit cu un microbuz.
Accident rutier între un autotren și un microbuz, pe Șoseaua de Centură a municipiului Caransebeș
Cinci victime, conștiente, cu traumatisme ușoare, dintre care trei adulți și doi copii, acestea fiind transportate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.