Pompierii din Simeria și Bretea Română au intervenit, vineri, la orele prânzului, la un accident rutier produs între două autovehicule, în localitatea Călan Băi, pe DN 66, în urma căruia 4 persoane au fost rănite.
“Echipajele participante la intervenție au acordat primul ajutor victimelor aflate într-unul dintre autovehiculele implicate. Persoanele rănite, conștiente și cooperante, au fost transportate de ambulanța SMURD și de cele ale Serviciului de Ambulanță Județean la spitalele din Hunedoara, 2 persoane și la cel din Deva, celelalte 2 persoane rănite. Pompierii au asigurat, totodată, măsurile PSI care se impun în astfel de situații“, a transmis ISU Hunedoara.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele abilitate.
“La data de 24 mai 2024, în jurul orei 11:20, un bărbat de 59 de ani, din comuna Ghelari, în timp ce transporta pe DN66, pe raza orașului Călan, cu o ambulanță privată 3 persoane, respectiv o femeie de 72 de ani și doi bărbați, în vârstă de 54 și de 64 de ani, toți din Hațeg, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. La fața locului s-a deplasat echipa operativă și două echipaje medicale, cele 4 persoane implicate în evenimentul rutier (conducătorul auto și cei trei pasageri) fiind transportate la U.P.U. Hunedoara, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate“, a transmis IPJ Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.