Timișoara: continuă tăierea cablurilor aeriene ilegale pe Calea Torontalului – operațiunea are loc pe toată lungimea bulevardului

Ani de zile de înștiințări transmise operatorilor pentru a-și îndeplini obligația de a trece cablurile în subteran, au rămas neonorate sau ignorate.

Astfel, de marți seara, Primăria Timișoara, în parteneriat cu echipele STPT, a reluat tăierile de cabluri aeriene ilegale.

Intervenția a avut loc pe Calea Torontalului, pe partea dreaptă, de la Piața Consiliul Europei, până la intersecția cu strada Călan. Eliminarea acestor cabluri aeriene implică dezafectarea colierelor, panourilor publicitare și a fibrei optice. În funcție de condițiile meteo, operațiunile vor continua pe toată lungimea Căii Torontalului“, a transmis Primăria Timișoara.

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, după ce șeful CJ Timiș, Alin Nica, a spus că se opune construirii noului stadion Dan Păltinișanu deoarece ar fi mită electorală:  arată cât este de rău intenționat – nu ne mai mirăm că nu a realizat vreun mare proiect la Consiliul Județean Timiș

Șeful CJ Timiș, delirantul domn Alin Nica, cunoscut drept Țăranul de la Dudești, a declarat vineri, într-o conferință de presă desfășurată singur-singurel pe gazonul vechiului stadion Dan Păltinișanu, că se…

Recomandările noastre