Timișoara: se închide traficul rutier pe străzile Transilvania, Bârzava, Lugojului și Balta Verde

Primăria Timișoara informează că la solicitarea operatorilor care prestează activități de reparații sau investiții, Comisia de Circulație a aprobat o serie de închideri și restricții ale traficului, necesare pentru efectuarea unor lucrări:

–             în perioada 16.10.2023 – 19.10.2023, se extinde avizul de închidere a traficului rutier pe str. Transilvania, de la str. Pogonici, la str. Vulturilor (inclusiv intersecția dintre str. Transilvania și str. Vulturilor) și pe str. Vulturilor, până la intersecția cu Calea Șagului; restricțiile se aplică în intervalul orar 7:00 – 19:00. Lucrările sunt destinate finalizării infrastructurii de piste velo pe traseul Crizantemelor – Transilvania – Vulturilor;

–             în perioada 18.10.2023 – 17.11.2023, se restricționează traficul rutier pe str. Bârzava, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Taborului și str. Ioan Negulici;

–             în perioada 19.10.2023 – 01.12.2023, se restricționează traficul rutier pe str. Lugojului, tronsonul cuprins între str. Tibiscum – str. Renașterii, pentru executarea lucrărilor la rețelele de apă și canalizare;

–             în perioada 20.10.2023 – 01.12.2023, se instituie restricții de circulație, pe str. Balta Verde, în vederea executării lucrărilor de canalizare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole