Timișoara nu primește finanțare pentru noua maternitate Odobescu – Dominic Fritz: modul de selectare al proiectelor seamănă cu o partidă de alba-neagra

Două spitale noi ar urma să fie construite în Timiș cu fonduri europene în valoare de 350 de milioane de euro.

Este vorba despre Institutul Oncologic din Timișoara şi Spitalul Municipal din Lugoj, a anunțat ieri șeful PSD Timiș, Alfred Simonis.

Proiectele vor primi finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, 197 milioane de euro pentru Institutul Oncologic și 151 de milioane de euro pentru Spitalul din Lugoj.

Institutul Oncologic din Timișoara şi Spitalul Municipal din Lugoj au fost selectate pentru finanțare pe PNRR. Am satisfacția să fi participat la aprobarea finanțării celor mai mari sume pe care Timişul le va primi în domeniul medical. În curând, cei din vestul țării nu vor mai merge la Cluj pentru tratament oncologic. Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest laborios demers. Vor urma licitația şi construcția efectivă, iar de sărbătorit, sărbătorim la final“, a declarat Alfred Simonis.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat, la rândul său, că modul de selectare al proiectelor seamănă mai degrabă cu o partidă de alba-neagra.

La București s-a decis că noua maternitate a Timișoarei și dotările absolut vitale pentru a putea deschide noul spital de copii nu merită să fie pe lista proiectelor finanțate de Ministerul Sănătății. Două proiecte care puteau începe imediat. Clădirea de șase etaje a noului Spital de Copii e gata, ne trebuie 100 de milioane de lei să cumpărăm dotările. Autorizația de construire a noii maternități e semnată, ne trebuie 800 de milioane de lei pentru a începe construcția.  Le spun timișorenilor, cadrelor medicale și pacienților: vom găsi acești bani în altă parte. Căutăm alte surse de finanțare. Ne vom descurca, dar nu abandonăm spitalele, pentru că timișorenii au nevoie de servicii medicale moderne. De asta, construim patru clădiri noi de spitale și am investit anul trecut aproape 50 de milioane de lei în infrastructura de sănătate a Timișoarei. Toți știm condițiile în care Uniunea Europeană dă României banii din PNRR: investițiile să fie finalizate până în 2026, altfel se pierd banii. M-aș bucura ca Ministerul Sănătății să reușească ce n-a reușit până acum niciun ministru: să finalizeze în trei ani ruina de pe Torontalului și să o transforme în Institut Oncologic. Sunt primul care ar aplauda o asemenea realizare. Până atunci însă, văd că modul de selectare al proiectelor din sănătate ce primesc bani seamănă mai degrabă cu o partidă de alba-neagra“, a spus Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole