Târgul de Crăciun din Timișoara va începe pe 1 decembrie cu un concert Voltaj și Ansamblul Timișul

Eveniment așteptat cu nerăbdare de toată lumea, Târgul de Crăciun va începe la Timișoara pe 1 Decembrie și va rămâne deschis până pe 2 ianuarie 2023.

Primul concert programat pe scena Târgului va avea loc cu ocazia Zilei Naționale a României și va avea ca protagoniști trupa Voltaj, Ansamblul „Timișul” și invitații acestuia din toate zonele țării.

Programul artistic integral al Târgului de Crăciun urmează a fi anunțat în curând, anunță Casa de Cultură a municipiului Timișoara.

50 de căsuțe vor înveseli, astfel, Piața Victoriei, conform unui proiect arhitectural al asociației sibiene „Events for Tourism”, organizator tradițional al Târgului de Crăciun de la Sibiu.  Și, pentru că ne dorim o varietate cât mai mare a comercianților prezenți în târg, platforma de înscriere este pusă la dispoziție, în acest an, tot de asociația sibiană, care deține o bază de date de peste 1100 de comercianți. Patinoarul și călușeii nu vor lipsi din decorul de Crăciun, spre bucuria copiilor.  De asemenea, micile „târguri” din cartiere îi vor bucura, și în acest an, pe cei care nu găsesc timp să treacă prin zona centrală“, se arată într-un comunicat de presă.

Timișoara: dezastru în Poliția Timiș – trei șefi la audieri la DIICOT – suspectați că au ajutat o grupare de contrabandă – adjunctul Florin Bolbos, șeful Anticorupție, Mihaela Ianăşi și șeful Criminalității Economice, Cosmin Stănciulescu – mai sunt vizați foștii angajați Petrică Cazimir de la Investigarea Fraudelor, Gheorghe Niţă şi Marcel Crăciunescu de la Rutieră

Trei şefi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, între care şi adjunctul instituţiei, sunt cercetaţi de DIICOT Caraş-Severin, după ce ar fi sprijinit o grupare care se ocupa cu…

Recomandările noastre