Un copil de şase ani, a cărui dispariţie a fost anunţată la 112 duminică seară, a fost găsit de poliţişti decedat, în albia unui râu, în localitatea arădeană Chisindia, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.
„Poliţiştii oraşului Sebiş au fost sesizaţi prin 112 despre dispariţia unui băieţel de 6 ani, din Chisindia. De îndată a fost constituită echipa operativă şi au pornit căutările, împreună cu mai mulţi cetăţeni din localitate. După aproximativ 30 de minute de la sesizare, în spatele unui imobil, în albia râului din localitate, în apă, a fost găsit trupul neînsufleţit al copilaşului”, arată IPJ.
Echipajul de pe ambulanţă a efectuat manevrele de resuscitare, dar fără rezultat.
Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele care au dus la producerea tragediei.
49 de șoferi din Timiș au rămas pietoni. Au fost date 454 de amenzi pentru nerespectarea normelor rutiere
În acest weekend, polițiștii timișeni au desfășurat o nouă acțiune, care au avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză și consumului de alcool….
