Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la un fast-food din municipiul Arad, cu câteva minute înainte de ora deschiderii pentru clienţi, iar flăcările au distrus bucătăria, fără a se înregistra victime.
Localul, care oferă meniuri cu specific chinezesc, este situat pe Calea Victoriei, aproape de Spitalul Judeţean, iar flăcările au izbucnit înainte de ora 10,00, când angajaţii găteau în bucătărie şi se pregăteau să deschidă pentru clienţi.
Pompierii arădeni, a căror bază este situată aproape de locul incendiului, au intervenit cu câteva echipaje de stingere şi descarcerare, reuşind să limiteze flăcările în limitele găsite.
„La ajungerea forţelor, incendiul se manifesta la bucătăria clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, cu posibilitate de extindere la imobilele situate in proximitate. Incendiul a fost localizat prompt în limitele găsite, în aproximativ 15 minute de la sosirea echipajelor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Pompierii urmează să stabilească din ce cauze s-a produs incendiul.
Timișoara: colegii studentei ucise de iubit cu 31 de lovituri de cuțit s-au adunat în fața IML – tatăl fetei spune că tânăra urma să plece spre comuna Padeș, lângă Cerna Sat, când a fost omorâtă
Zeci de colegi ai studentei din Timișoara, ucisă în mod violent de iubitul ei, s-au adunat, luni dimineață, la Serviciul de Medicină Legală, acolo unde familia Andreei va sosi pentru…
