Accident grav vineri dimineață la Dumbrăvița. Două femei au fost rănite, după ce una dintre ele care era la volanul unei mașini a pătruns pe contrasens și a intrat într-un autocamion.
“O femeie, în vârstă de 48 de ani, a condus un autoturism pe strada Petofi Sandor din localitatea Dumbrăvița, dinspre localitatea Giarmata înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autocamion, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani. În urma impactului a rezultat ranirea a două femeii, de 48 și 61 de ani, din autoturismul care a pătruns pe contrasens”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: Info Trafic jud. Timiș