Mobilizarea generală la Moravița pentru refacerea unei case care a ars într-un incendiu

Voluntarii asociației Acasă în Banat s-au mobilizat astăzi pentru a oferi o mână de ajutor la refacerea unei case care a ars într-un incendiu.  

“Împreună cu Primăria Moravița și cu localnicii din Stamora Germană ne-am mobilizat pentru a da o mână de ajutor familiei Aribășoiu, căreia i-a ars casa în urmă cu trei săptămâni. A fost o mobilizare excelentă și în decurs de numai o zi am reușit să pregătim terenul pentru reconstrucția casei. Totul este pregătit pentru ca săptămâna viitoare să înceapă partea de construcție, astfel încât casa să fie ridicată într-un timp scurt“, spune reprezentanții Acasă în Banat.

Lucrări de pregătire a noii construcții

“Au fost multe de făcut: a trebuit eliberată curtea de toate lucrurile rămase după incendiu, demontate resturile acoperișului ars, eliberat molozul de la pereții afectați și făcut curat. Apoi a fost săpată fundația pentru pereți și am pregătit fierul necesar“, mai transmite sursa citată.

Jandarmii au scos un șarpe din Giroc

Astăzi, în jurul orelor 10.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş a intervenit în urma unui apel telefonic la 112 prin care era semnalată prezenţa…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole