La CJ Timiș “se fură curentul“ din becuri în mandatul lui Alin Nica. Timișoara făcută de rușine după ce nocturna de pe “Dan Păltinișanu“ a căzut de două ori

Seara trecută a fost o nouă demonstrație despre ceea ce însemnă administrația județeană liberală pentru județul Timiș, în care “se fură și curentul din becuri“.

Stadionul „Dan Păltinișanu” a rămas în beznă de două ori la meciul dintre Politehnica Timișoara – Petrolul Ploiești, iar clubul a pierdut meciul la masa verde.

Acum două zile șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, declara că nu își dorește o alianță județeană cu PNL deoarece “(…) Este un dezastru actuala administrație locală atât la nivel de municipiu, cât și la nivel de județ. Și nu ne interesează să intrăm cu acești incapabili în niciun fel de alianță, ca să fie clar“.

Vorbele social-democratului și-au primit confirmarea după doar o zi, când Timișoara a ajuns din nou de râsul țării, din cauza administrației conduse de Alin Nica, când nocturna de pe Stadionul „Dan Păltinișanu”, administrat de CJ Timiș, s-a stins în minutul 8 al meciului. A urmat însă dezastru final, deoarece în minutul 36 becurile au rămas din nou fără curent.

“Ieri a fost o problemă la tabloul electric. Astăzi, de dimineață, o echipă de intervenție a lucrat peste 4 ore să remedieze situația. Din păcate, o siguranță a cedat din nou în această seară, dar echipa de mentenanță a intervenit rapid și nocturna a fost repusă în funcțiune”, a transmis noul purtător de cuvânt al CJ Timiș, Loredana Lungu.

“O seară care se anunţa promiţătoare a fost din păcate stricată de lucruri care nu depind de echipa noastră(…), iar arbitrul întâlnirii a decis să pună capăt jocului, cu consecinţe importante pentru clubul nostru. O decizie în acest sens urmând să fie luată de Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal“, spun reprezentații Poli Timișoara, într-un comunicat de presă.

„O seară foarte tristă şi… se anunţa de aseară tristă, pentru că şi aseară am venit la antrenament şi nu am reuşit să facem antrenament din cauza nocturnei. Deci problemele existau. Normal că existau anumite temeri. Am zis aseară: ce se întâmplă mâine dacă pică din nou… dar s-a întâmplat. E păcat, e păcat pentru că era un joc dificil, suntem în situaţia în care suntem şi pur şi simplu nu putem să ne apărăm şansele şi să ne câştigăm punctele acelea. Poate nu le câştigam astăzi, dar cel puţin aveam şansa să luptăm pentru ele şi eu cred că atât cât s-a jucat am demonstrat lucrul acesta pe teren. Din păcate sunt lucruri care nu ţin de noi şi nu putem să le controlăm (…) Ce mă interesează acum e că sunt acolo nişte jucători în vestiar, care, sigur sunt frustraţi, şi-ar fi dorit să joace, şi-ar fi dorit să câştige punctele pe teren, s-au pregătit pentru asta atâta timp şi nu au avut posibiltiatea. Cred că acesta e lucrul care contează”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

„Nu ştiu ce ar fi de comentat la meciul ăsta. Tot ce ar fi de spus e că starea fotbalului românesc e unde e. E păcat ca un oraş ca Timişoara să nu reuşească să ducă un spectaocol sportiv până la capăt, un stadion(…)”, a comentat Nicolae Constantin, antrenor echipei Petrolul.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole