O nouă acțiune dispozitivului constituit la nivelul Poliției Municipiului Timișoara din echipajele de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, proximitate, jandarmi, lucrători din cadrul ISU Timiș și și ITM Timiș, au desfăşurat activități preventiv-reactive pentru respectarea Lg 55/2020 precum și a normelor de conviețuire socială.
Polițiștii au verificat 53 de socități comerciale, au controlat 68 de autovehicule și au legitimat 131 de persoane.
„În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale în valoare de 39.070 de lei, dintre care 18 sancțiuni conform Legii 61/1991 în valoare de 6.200 de lei, 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.570 de lei, conform OUG 195/2002 şi 31 de sancțiuni conform Legii 55/2020, în valoare de 23.200 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au verificat 9 agenţi de securitate şi au acţionat 8 butoane de panică, nefiind constatate nereguli. De asemenea, au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 4 permise de conducere şi au intervenit la 10 apeluri 112.
Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare.