19 migranți, depistaţi într-un microbuz de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Moraviţa au depistat, 19 migranți care au încercat să intre ilegal în România, fiind ajutați de un cetățean român.

Astfel, în localitatea Denta polițiștii de frontieră au fost oprit un microbuz condus de un bărbat, în vârstă de 32 ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în interior, au fost găsiți nouăsprezece persoane, cetăţeni străini, fără documente de identitate. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză, optsprezece adulţi şi un minor, au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Moraviţa, pentru cercetări

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetățeni din Turcia şi Afganistan, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani. De asemenea, în cadrul verificărilor, persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, fiind preluate de către cetăţeanul român din apropierea graniței cu statul vecin. Cetăţenii străini au mai declarat că au recurs la această metodă întrucât intenționau să ajungă în vestul Europei, însă nu dețineau documente legale.

„Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini, respectiv  de trafic de migranți pentru conducătorul microbuzului. În continuare cercetările sunt desfăşurate sub coordonare unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara”, transmit reprezentanții I.T.P.F. Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole