Timișoara: Vladimir Tismăneanu sare în apărarea lui Dominic Fritz – suntem cu toții Dominic – banda PSD-istă trebuie să primească o lecție

Vladimir Tismăneanu, după sancționarea lui Dominic Fritz: „Banda pesedistă trebuie să primească o lecție

Vladimir Tismăneanu a reacționat după sancționarea primarului Dominic Fritz, susținând că acesta trebuie apărat și criticând dur PSD și modificarea legislației privind ANI.

Politologul Vladimir Tismăneanu, votat recent de Consiliul Local Timișoara pentru a primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului, a avut marți o reacție vehementă după sancționarea disciplinară a primarului Dominic Fritz (USR).

Mesajul vine la o zi după ceremonia organizată cu prilejul Zilei Timișoarei, în cadrul căreia urma să îi fie înmânat titlul de Cetățean de Onoare.

Tismăneanu nu a fost însă prezent luni la eveniment și nu și-a ridicat distincția.

Într-o postare publicată marți, Tismăneanu afirmă că Dominic Fritz trebuie susținut și lansează un atac dur la adresa PSD.

Primarul Timișoarei Dominic Fritz trebuie susținut. Este o datorie civică, o obligație morală și un imperativ politic. Aceste otrepe nu se vor opri din mârșavele lor lucrături decât dacă li se ține piept. Nu au limite în nemernicie. Banda pesedistă trebuie să primească o lecție pe care să o țină minte.

Politologul face apoi o paralelă cu Revoluția din 1989 și susține că încercările de a-l înlătura pe edil nu vor avea succes.

Ceaușescu și-a frânt dinții la Timișoara. Și-i vor frânge și acești borfași. Ei sunt experți în mișelie și furt. Noi știm ce înseamnă să reziști, să lupți și, da, să învingi.

În opinia lui Vladimir Tismăneanu, modificările legislative privind regimul sancțiunilor aplicabile în cazurile ANI ar reprezenta un abuz.

Pentru că, oricât ar încerca ei să sugrume justiția, există un spirit al legilor care menține și fortifică sănătatea unei democrații. Legi cu efecte retroactive născocite pentru un singur „destinatar” nu înseamnă dreptate. Înseamnă abuz, arbitrariu, vendetă, fărădelege.

Mesajul se încheie cu o declarație de solidaritate față de primarul Timișoarei.

Hărțuirea lui Dominic Fritz ne afectează și ne jignește pe noi toți. Suntem cu toții Dominic!

Reacția vine după ce prefectul județului Timiș, Paul Finta, a dispus diminuarea cu 10% a indemnizației primarului Dominic Fritz pentru o perioadă de șase luni, ca urmare a hotărârii definitive prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut raportul Agenției Naționale de Integritate privind existența unui conflict de interese administrativ.

În paralel, disputa politică s-a amplificat după modificarea legislației referitoare la sancțiunile aplicabile aleșilor locali în cazurile constatate de ANI.

O reacție la fel de dura a avut și diplomatul timișorean Vasile Popovici care atacă dur PSD, așa cum puteți citi AICI.

Recomandările noastre