ISU Hunedoara a organizat un amplu stagiu de perfecționare dedicat intervențiilor la mijloace de transport feroviar și în tuneluri, cu exerciții practice desfășurate în mai multe locații din zona Simeria și Turdaș.
În perioada 10–14 noiembrie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” a derulat, la Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate, un stagiu de formare axat pe gestionarea incendiilor produse pe calea ferată și în tuneluri. Activitatea a urmărit perfecționarea cunoștințelor personalului operativ, consolidarea cooperării cu autoritățile de sprijin și aplicarea procedurilor specifice acestor tipuri de intervenții.
Exercițiile teoretice și practice s-au desfășurat în mai multe locații: Centrul de pregătire al ISU Hunedoara, Zona Triaj Locomotive Simeria, Gara CFR Simeria și tunelul feroviar Turdaș. În 13 noiembrie a avut loc un exercițiu tactic complex în tunelul Turdaș, cu o lungime de 780 de metri, organizat în colaborare cu Sucursala Regională CF Timișoara și SNTFM CFR Marfă – Punct Lucru Ronaț Triaj.
Scenariul a simulat un incendiu la o locomotivă electrică cu vagoane de marfă încărcate cu lemn, soldat cu victime din rândul personalului feroviar. Pompierii au exersat recunoașterea situațiilor de risc, stabilirea priorităților de intervenție, salvarea persoanelor, protejarea bunurilor și a mediului, respectarea procedurilor operaționale și organizarea intervenției pe sectoare, inclusiv rotirea echipajelor pentru acțiuni de durată.
La activități au participat pompieri din cadrul inspectoratelor din Buzău, Călărași, Iași, Sibiu, Vaslui și Vâlcea.
ISU Hunedoara subliniază că profesionalismul și pregătirea continuă sunt esențiale pentru siguranța călătorilor și a comunităților.
