Scene tensionate în Gara Arad! Nepotul lui Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, a fost reținut luni după ce a furat un troller plin cu bunuri personale din zona caselor de bilete.
Potrivit surselor din anchetă, bărbatul a fost observat de martori în timp ce lua bagajul și se îndrepta spre platoul stației CFR. Agenții de pază au intervenit imediat, însă individul a devenit agresiv, adresând amenințări și tulburând grav ordinea publică. Pentru a-l opri, a fost nevoie de spray lacrimogen.
La apariția polițiștilor din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, hoțul a încercat să fugă, dar a fost imobilizat și încătușat la aproximativ 150 de metri de gară.
Surse judiciare confirmă că autorul este nepotul lui Gheorghe Dincă, condamnat pentru răpirea și uciderea a două adolescente în Caracal, în urmă cu șase ani.
Prejudiciul, estimat la 1.000 de lei, a fost recuperat integral.
Individul se află acum în arestul IPJ Arad, fiind reținut pentru furt și tulburarea ordinii și liniștii publice.
