Un tânăr, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe strada Michelangelo, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani, care circula pe sensul opus de circulație.
“În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 59 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative“, a transmis IPJ Timiș.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.