VIDEO. Timișoara: accident rutier pe Centura de Sud în zona Moșnița Veche – au fost implicate patru autoturisme și zece persoane, dintre care patru minori – o șoferiță a intrat direct într-o coloană aflată în fața sa

Un accident rutier a avut loc pe Centura Ocolitoare a Timișoarei (VTM), pe sensul de mers dinspre Moșnița către Ghiroda, implicând patru autoturisme și zece persoane, dintre care patru minori.

Potrivit polițiștilor, o femeie de 48 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu vehiculul din fața sa, care era oprit într-o coloană de mașini. În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Toți participanții la accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și două ambulanțe SAJ.

Reamintim că zilele trecute un șofer de 23 de ani a murit într-un accident produs tot pe Centura de Sud în zona Giroc.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole