VIDEO. Timiș: incendiu la Școala Gimnazială din Lovrin – pericol de extindere la o locuință vecină – 80 de persoane s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit marți, 21 octombrie 2025, în jurul orei 12:20, la acoperișul Școlii Gimnaziale din comuna Lovrin, existând risc de propagare către o locuință din apropiere.

La fața locului au intervenit pompierii de la Secția Sânnicolau Mare cu două autospeciale de stingere, precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Lovrin și Biled. În sprijin au fost trimise și o autospecială de stingere și o autoscară mecanică din cadrul Detașamentului 1 Timișoara.

O ambulanță SAJ a fost prezentă la fața locului pentru a acorda asistență medicală, dacă va fi necesar.

Incendiul se manifestă la acoperișul clădirii de învățământ, iar echipajele acționează pentru limitarea și stingerea flăcărilor, prevenind extinderea acestora către locuința aflată în vecinătate.

Aproximativ 80 de persoane s-au autoevacuat în siguranță.

Incendiul a fost localizat și se manifestă cu ardere generalizată la acoperișul clădirii și al casei învecinate, pe o suprafață de aproximativ 400 mp.

UPDATE – ora 14.25

Incendiul a fost lichidat.

Pompierii acționează pentru înlăturarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului.

Incendiul a cuprins clădirea cu destinația de învățământ pe o suprafață de aproximativ 200 mp,  acoperișul unei clădiri învecinate (aproximativ 80 mp) și a deteriorat fațada unei case învecinate, pe circa 25 mp.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole