Două persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs sâmbătă, pe DJ591, în localitatea Sânmihaiu Român.
Potrivit polițiștilor, la 7 februarie 2026, în jurul orei 12:25, un bărbat de 75 de ani conducea un autoturism dinspre Utvin către Sânmihaiu German, iar în Sânmihaiu Român a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului au fost răniți șoferul de 75 de ani și o femeie de 85 de ani, pasageră în același autoturism. Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
