Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: lucrările pe Cetății avansează cu 40 de metri pe zi – se toarnă beton direct sub șină

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a prezentat stadiul execuției la una dintre cele mai importante lucrări pe care o are în derulare municipalitatea.

“Lucrările la fundația liniilor de tramvai de pe Cetății avansează cu 40 de metri pe zi. Aproximativ 1,6 km sunt finalizați, adică 50% din lungimea din proiect. Constructorul de pe acest șantier folosește o metodă mai puțin întâlnită în România, prin care toarnă betonul direct sub șină. Acest lucru e specific pentru șinele înierbate. Șina este întâi pusă pe o bordură, iar apoi armătura din oțel este poziționată dedesubt. Cu ajutorul unor cleme se setează distanța exactă dintre șine, la o eroare de câțiva milimetri, iar alte dispozitive de reglare (cele negre), sunt folosite apoi pentru a ajusta după turnarea betonului lățimea (ecartamentul) și astfel a minimiza eroarea. De asemenea sunt verificate și nivelul șinelor, să fie același nivel perechea, astfel încât tramvaiul să nu se comporte ca o barcă pe ocean. Asta se traduce în confort pentru miile de timișoreni care se vor bucura de un transport modern și infrastructură de calitate“, a declarat Ruben Lațcău.

Banii dumneavoastră se îndreaptă către astfel de proiecte

“Dispunem de echipament specializat pentru ca să asigurăm acest nivel de precizie. Echipele toarnă aproximativ 40 de metri liniari pe zi. La final pun un filament de dilatare și încep un nou tronson.  Reabilitarea căii de rulare a tramvaielor este principalul obiectiv al acestei investiții de peste 80 de milioane de lei care se întinde pe întreg bulevardul Cetății. Lucrările continuă în grafic, iar echipele sunt constant pe șantier. Atât acest proiect, cât și cel de pe Bogdăneștilor au o componentă de edilitare, din cauza căreia durează atât de mult timp. Același model de montare a șinelor va fi folosit și pe Stan Vidrighin. Concomitent, se lucrează în zeci de locuri din oraș pentru infrastructura de bază a Timișoarei: termoficare, apă potabilă, canalizare, pluviale, gaz, electrice, telecomunicații.  Banii dumneavoastră, ai contribuabililor se îndreaptă către astfel de proiecte, atât de necesare pentru buna funcționare a unui oraș modern precum al nostru“, a mai precizat viceprimarul USR al Timișoarei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole