Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria Reşiţa, fiind suspectat că, la începutul lunii iulie, şi-a obligat fiica minoră să întreţină un raport sexual cu el, prin ameninţări şi violenţe.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a informat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, cercetat în stare de reţinere, pentru viol asupra unui minor, reţinând-se că la începutul lunii iulie 2024, prin exercitarea de ameninţări şi violenţe fizice, a constrâns-o pe fiica sa minoră să întreţină un raport sexual normal.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa a formulat propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, fiind sesizat în acest sens judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Reşiţa.
Miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Reşiţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe 30 de zile.
Cercetările în dosar sunt desfăşurate de către organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – Poliţia Municipiului Reşiţa – Biroul de Investigaţii Criminale sub supravegherea procurorului de caz.
“Luni, 22 iulie, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată de o minoră în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că în data de 9 iulie, a fost forțată de tatăl său, în vârstă de 59 ani, să întrețină relații sexuale cu acesta într-o pădure, în zona barajului Secu. Totodată, minora declară faptul că și în anul 2020 ar fi fost forțată de tatăl său să întrețină raporturi sexuale cu el. În urma investigațiilor polițiștilor, în data de 23 iulie, față de tatăl minorei a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, iar astăzi, Judecătoria Reșița a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile față de acesta, bărbatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor“, a transmis Poliția Caraș.
Foto: arhiva