Efectivele de ordine publică și rutieră ale Poliției Municipiului Arad și ale secțiilor urbane de poliție, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și polițiști economici, cu sprijinul jandarmilor arădeni, al pompierilor arădeni, al polițiștilor de frontieră și al polițiștilor locali, au desfășurat, în noaptea de 11/12 noiembrie a.c., o razie, în Arad.
Activitățile au avut ca scop principal verificarea respectării normelor legale în cluburile și barurile din zona centrală și de pe ștrandul Neptun, din punct de vedere al asigurării pazei, utilizarea caselor de marcat fiscale, apărarea împotriva incendiilor, dar și testarea persoanelor care conduc vehicule, cu aparatele alcooltest și DrugTest.
“Au fost verificate 24 de locații, dintre care 8 cluburi și 3 săli de jocuri de noroc, precum și alte societăți comerciale, dintre care 9 asigurate cu pază umană, unde au fost verificați 34 de agenți de securitate. 215 persoane au fost legitimate și 70 de autovehicule, controlate. 7 migranți au fost conduși la sediul S.T.P.F. Arad, pentru verificări, și alte 8 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru verificări suplimentare, fiind amprentate de polițiștii criminaliști. În cadrul activităților, au fost constatate 5 infracțiuni, dintre care 2 de conducere sub influența substanțelor psihoactive, 2 de conducere fără permis și una de deținere de substanțe interzise. Au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 102.700 de lei, dintre care 25 pentru nerespectarea normelor rutiere, 11 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 3 pentru nerespectarea legislației privind paza bunurilor, iar celelalte pentru alte nereguli: servirea de băuturi alcoolice persoanelor sub 18 ani, nesupravegherea minorilor etc. Au fost reținute 2 permise de conducere. Au fost ridicați, în vederea confiscării, aproximativ 3.730 de lei, bani care nu au putut fi justificați prin evidențele fiscale“, a transmis IPJ Arad.
Poliția Arad a prezentat și câteva exemple despre cele descoperite.
“Pe Bd. G-ral Dragalina, și pe Bd. Revoluției, din municipiu, doi tineri din Arad, de 22, respectiv 23 de ani, au fost testați cu aparatul din dotare, care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. (Menționăm că acest rezultat NU constituie o probă în dosarul penal, cei în cauză fiind conduși la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice). Pe strada N. Oncu, din municipiu, un bărbat de 43 de ani, din Arad, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. La controlul autoturismului, în habitaclu, au fost găsite două recipiente cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul a fost testat pentru consum de alcool și substanțe interzise, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri“, mai arată sursa citată.
Acțiunile polițiștilor arădeni au caracter permanent, și se desfășoară atât în municipiul cât și în județul Arad.